
Suntem 42 de oameni. Ne pricepem la publicitate, facem asta din 2001.
Birourile noastre sunt în Cluj, Braşov şi Bucureşti, dar avem clienţi permanenţi în toată Europa. Pentru ei, facem branding, copywriting, design, PR, producem şi livrăm sute de mii de cataloage, afişe şi reviste în România şi în străinătate, punem la punct evenimente şi campanii de tot felul, online şi offline.
Avem propria noastră tipografie, dotată cu cea mai modernă tehnologie din regiune. Acesta e un beneficiu esential pentru clienţii noştri, mai ales în cazul proiectelor în care producţia publicitară reprezintă o parte importantă.
Istorie
2009:
-
Pentru că în Cluj nu este metrou, ne-am deschis un birou şi în București.
-
După o viaţă (scurtă – e drept) de stat în chirie, ne-am mutat la casa noastră. Avem şi curte. Şi parcări, lucru mare în Cluj.
2008:
-
Ne-am modernizat: am instalat noi linii de finisaje şi o linie nou-nouţă de tipar. Se numeşte Speedmaster 74-5 HL, dar i se spune Robocop.
-
Am lansat noi servicii de advertising pentru clienții noștri, care s-au îngrămădit să le contracteze.
2007:
-
Din Qual Design – KBS Qual Markt am devenit QualMedia. Încă o idee foarte bună pe care am avut-o.
-
Am deschis un birou în Brașov, ca să ne ajutăm mai bine clienţii din zonă şi ca să avem unde merge la schi.
-
Qual Media a primit certificarea de calitate ISO 9001. Eh, o simplă formalitate.
2006:
- Am lansat Târgul de Cariere, care s-a transformat repede în cea mai mare reţea naţională de târguri de locuri de muncă din România. Vrei să participi?
2005:
- Lucrând deja cu toată Austria, am intrat şi pe piaţa din Ţările de Jos, preluând clienţi importanţi şi cu care lucrăm şi astăzi.
2004:
- Lucrând deja cu toată România, am intrat şi pe piaţa din Austria, preluând clienţi importanţi şi cu care lucrăm şi astăzi.
2003:
- Am pus mână de la mână şi ne-am cumpărat prima maşinuţă de tipar offset. Un fel de Dacia 1300 a utilajelor de tipar: înceată, dar de încredere.
2002:
- Primul client mare. Din neatenţie, AEGEE Europa ne-a ales ca agenţie de publicitate şi tipografie. Şi în ziua de azi suferă din pricina asta, tot din postura de client al QualMedia.
2001:
-
Două momente decisive în istoria omenirii s-au întâmplat pe 1 iulie: s-a inventat fusta mini şi s-a născut Qual, cu numele de fată Qual Design.
































